Deficiența- polemica lingvistică?

Gheorghe Radu, (2000, p.13-14) este și el de părere că termenii deficiență și handicap nu sunt sinonimi și nu trebuie utilizați unul în locul celuilalt, afirmând ca incontestabil că „termenii respectivi se referă la fenomene interdependente, între deficiență și handicap existând un raport de intercondiționare: deficiența reprezintă fenomenul inițial, iar handicapul este efectul acestui fenomen în planul raporturilor de adaptare și de integrare socială a persoanelor deficiente. La rândul său, starea de handicap, mai mult sau mai puțin accentuată, poate să agraveze sau, dimpotrivă, să diminueze gradul de manifestare a deficienței”.

Apreciem astfel că putem să ne aliniem specialiștilor citați, încercând să aducem de această dată câteva lămuriri de ordin lingvistic cu privire la termenii deficiență și dizabilitate.

În limba engleză pentru substantivul deficiență se folosește termenul de impairment. Substantivul corespunzător este cel de impair care înseamnă a diminua în forță, valoare, cantitate sau calitate; a face rău (Webster 1984) dar și a leza, a slăbi (Fowler 1993). Tot Fowler susține că substantivul din limba engleză, defect, reprezintă lipsă a ceva esențial pentru completitudine; neajuns (Fowler 1993).  În unele lucrări de specialitate, precum Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale, DSM-IV, termenul de „impairment a fost tradus prin deteriorare. Substantivul disability însă, a fost tradus în limba română prin incapacitate. Disability, potrivit lui Fowler reprezintă un lucru care împiedică o persoană să facă ceva „(Fowler, 1993; Webster, 1984, apud Neagoe, 2003, p. 35-37).

Prin deficiență (defectivitate) se înțelege „tulburarea relațiilor normale ale individului cu mediul înconjurător, mai ales cu cel social, intervenită pe baza unui defect” (Roth, 1973, p. 3 apud Stănică, Popa, Popovici, Rozorea, Mușu, 1997, p. 193).

Lasă un răspuns